Cat de trist..

Ma indreptam incet ,incet catre un anticariat cu carti vechi ce datau ( unele din ele ) din secolele XVIII si XIX . Copertile lor usor prafuite le dadeau un aer unic, original, ce te facea parca sa le iei din vitrina si sa le citesti dimineata , in timp ce iti bei cafeaua , ciocolata calda , tuica ,tequilla sau mai stiu eu ce bautura exotica .

Langa anticariat statea intins pe trotuar un batranel ce tinea o pancarda in mana si striga cat il tineau plamanii : “ Latru pentru 1 ron ! “ . Ideea lui nu era una chiar rea , insa el ar fi putut castiga mult mai mult daca ar fi mieunat , daca ar fi macait ca o rata turbata sau daca ar fi schelalait ca o dracovenie din Padurea Amazoniana . M-am intins catre palaria veche , verde inchis ( nu puteam sa imi dau seama daca are inchisa din cauza noroiului si ploii , dar nu asta conteaza ) si i-am dat 5 bani . Nu , nu i-am dat bani ca sa latre ci ca sa continue sa fie inventiv sau , de ce nu , ca sa isi faca o cariera din asta . Apartamentul meu calduros era la trei strazi distanta , iar eu deveneam din ce in ce mai uda ,mai rece . Vroiam sa intru intr-un magazin , intr-o cafenea , dar nu era nimic in zona . Adica .. erau magazine si cafenele , dar nu aveau caldura , nu aveau animale de companie care sa iti tina ... companie , ci erau doar niste pocitanii ordinare care sareau pe toti oamenii la intrare , pe paltonasele lor subtiri de vara , fiind apoi alungate cu ajutorul unui bat , a unei maturi soioase sau a unor umbrele cu varf ascutit de catre clienti .

Timpul trecea mai repede ca gandul (si cand zic asta nu ma refer la gandul unui om cu IQ-ul 60 ci a unui geniu , a unui filozof in plina actiune ) si eu tot nu ajungeam . Imi imaginam deja cum voi intra pe holul meu proaspat vopsit cu culoarea galben – ou , cum imi deschideam dulapul , cum imi puneam pe mine bluza cea noua primita cadou chiar cu o zi inainte de la matusa Busuioc sau cum ma vor intampina motanii mei , zgariindu-mi picioarele .

Blocul meu era din ce in ce mai aproape iar eu parca mai aveam putin si incepeam sa alerg fericita , cu bratele deschise catre el , insa pe drum fericirea mea pierise odata ce am dat peste o femeie insarcinata care incepuse sa imi spuna ca daca talpa de la cizmele mele se va rupe , noroiul imi va manca picioarele .

-Da' asa ceva nu se poate intampla , e practic imposibil !

-Cum sa nu se intample ?! Chiar iubi al meu a patit asta vara trecuta .. noroc ca in preajma se afla lume si l-a ajutat .. ca altfel ... murea saracul .. .Ofta usor , isi apleca capul chel catre pamant si pleca ....Nu mai puteam sa o contrazic .. lucrurile erau destul de evidente , destul de clare ..

Imi continuasem drumul , uitand complet de spusele femeii de mai devreme ,si chiar uitand cine sunt , cum ma cheama si unde ma aflu . Ma panicasem , incepusem sa intreb lumea cum ma cheama , si din fericire aflasem toate raspunsurile de care aveam nevoie in acel moment de la o batranica cu mustata ... sau nu? Stateam in fata unui bloc necunoscut , incuiat cu trei lacate de marimea unui pantof .Incepusem dintr-o data sa urlu in fata unei oglinzi sparte care parca radea de mine si pe care am inceput sa o lovesc , aceasta spargandu-se mai tare . Apoi incepuse sa se lege lacatul , sa se lege ferestrele de mine , usa , asa ca am facut o criza ... de nervi . Trecuse o ora si eu inca tipam , inca dadeam cu mainile si cu picioarele in usa si in toate lucrurile , inca alergam de colo pana colo , pana cand , alunecand pe o felie de sunca , am cazut cu dintii in perete , acestia infigandu-se adanc in el . Ma ridicasem decent de pe asfalt , imi aranjasem rochia de matase , imi luasem umbrela rupta in mana , si plecasem de acolo . Imi dadusem seama ca eu stateam in partea cealalta a orasului.